Drumul Vinului in judetul Prahova

Drumul Vinului in judetul Prahova vezi pe harta Drumul Vinului in judetul Prahovavezi pe harta

Informatii despre Drumul Vinului in judetul Prahova

Localizare: Valea Prahovei > Filipestii de Padure Subcategorie: Traseu

Drumul Vinului in judetul Prahova
Drumul Vinului in judetul Prahova
Apasati pe imagini pentru vizualizare
Vino sa calci pe urmele romanilor si descopera un traseu vechi de mii de ani. Fa un popas la o manastire, viziteaza conacele boieresti si delecteaza-te cu o degustare din cele mai bune vinuri romanesti!

Drumul Vinului este un proiect initiat in 2004, in care turistii sunt invitati sa strabata podgorii renumite ale judetului Prahova pe un traseu ce include popasuri la conace, curti domnesti si manastiri. Drumul trece prin localitatile: Filipesti de Padure, Baicoi, Boldesti, Bucov, Pleasa, Valea Calugareasca, Iordacheanu, Urlati, Ceptura, Fantanele, Tohani si Gura Vadului, fiind introduse in acest circuit si cramele de la Urlati si Azuga unde pot fi degustate vinuri si spumante insotite de meniuri campenesti traditionale.

La Tohani poate fi admirata o expozitie numita "Tohani - popas pe drumul vinului", unde sunt prezentate documente de atestare a localitatii Tohani de la 1610 si vechea harta a judetului. Tot aici este expus drapelul vechiului judet Prahova, care dateaza din secolul al XIX-lea, precum si piese de mobilier.
Icoanele expuse au fost lucrate in tehnica de pictura pe sticla cu foita de aur. Printre exponate se pot admira si: un ceas cu insemnele Casei Regale a Romaniei, obiecte de arta decorativa, argintarie si vase din sticla din secolul al XIX-lea. Tot aici pot fi vazute vase, unelte si butoaie care fac referire la practica viticulturii in zona.

Pe drumul vinului poate fi vizitata Crama Seciu, asezata intre viile dealului Seciu, la aproximativ 3 kilometri de orasul Boldesti. Complexul cuprinde o vinoteca de exceptie recunoscuta si peste hotare.

Un alt popas pe drumul vinului poate fi facut la Conacul Matac, aflat in localitatea Valea Calugareasca. Conacul a fost folosit in anul 1984 pentru filmarea mai multor cadre din filmul "Secretul lui Bachus".

Crama Urlateanu, preluata de Cramele Halewood SA, a fost restaurata in anul 1999 de noii proprietari, punand in valoare un conac ce dateaza din anul 1922.

Pe drumul vinului mai pot fi vizitate ruinele Palatului Cantacuzino, construit de postelnicul Constantin Cantacuzino intre anii 1935 si 1941, precum si Casa memoriala Pana Filipescu, construita in secolul al XVIII-lea.

De asemenea familiei Cantacuzino i-a apartinut si Palatul Micul Trianon, a carui constructie a inceput in anul 1911, fiind realizata la cererea lui Grigore Cantacuzino, dar constructia nu a fost finalizata. Proiectul a fost inspirat de Micul Trianon de la Versailles.

Pe "Drumul Vinului" mai poate fi vizitata de turisti si Manastirea Zamfira, construita in anul 1719, a carei pictura este realizata in intregime de Nicolae Grigorescu, la varsta de 18 ani.

O alta manastire aflata pe acest traseu este Varbila, aflata la 15 kilometri de Ploiesti, fiind cea mai veche din judet, datand din anul 1510, si care pastreaza inca urmele trecerii voievodului Mihai Viteazul, care a folosit-o ca loc de popas si de rugaciune.

De asemenea, Manastirea Jercalai, construita in anul 1731, aflata pe teritoriul orasului Urlati, asteapta vizitatorii sa se roage la Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, adusa de la Sfantul Mormant.

Printre obiectivele arheologice care se mai afla pe "Drumul Vinului" sunt cele doua castre romane de la Drajna de Sus si Malaesti. Aici a fost descoperita ceramica dacica si romana, monede din perioada 88 - 117, podoabe, caramizi, insemnele unitatilor militare cantonate aici, printre care si stampila Legiunii V Macedonia si monede imperiale romane.

Un alt loc ce poate fi vizitat de turisti este Conacul Bellu, casa romaneasca veche, monument de arhitectura datand din secolul al XIX-lea. Expozitia muzeala din acest conac prezinta piese de arta decorativa de mare valoare: mobilier sculptat in lemn masiv, tablouri, icoane, arme, ceramica, portelan, metal, arta extrem orientala si o valoroasa biblioteca.

Conacul a apartinut familiei Bellu, mari colectionari de obiecte de arta, numismatica si carti rare. In anul 1926 Alexandru Bellu doneaza Academiei Romane intregul ansamblu de cladiri, parc, vii, din care astazi se pastreaza doar aceasta casa veche care a fost renovata si inaugurata in primavara acestui an.

Pe langa obiectivele culturale si turistice, turistii pot sa vada zonele viticole din Tohani, Urlati si Valea Calugareasca, pentru care judetul a primit denumirea de "patria vinului rosu".

Domeniile Tohani, amplasate in mijlocul regiunii Dealu Mare se intind pe sapte dealuri care beneficiaza de o clima ce ofera vitei-de-vie conditii de dezvoltare speciale, aici strugurii beneficiind de 14 zile insorite in plus fata de alte zone ale tarii. Renuntand la cantitate in favoarea calitatii, strugurii sunt culesi in luna noiembrie, cand au ajuns la supramaturare, pentru a oferi vinuri cu un buchet unic.

Din aceste zone provine vinul rosu, dulce "Sange de Taur", feteasca neagra "Domeniile Tohani" si sauvignonul blanc "Princiar Special Reseve", care a fost medaliat cu aur la Concursul international de vinuri Bucuresti 2008.

Crama Ceptura, aflata tot in podgoria Dealu Mare are o capacitate maxima de 10 milioane sticle pe an si este un proiect finantat de Uniunea Europeana, volumul investitiei pentru construirea si utilarea unitatii fiind de cinci milioane de euro.

Istoria podgoriei de la Urlati incepe in jurul anului 1700, in vremea domnitorului Constantin Brancoveanu. Patrimoniul domeniilor insumeaza 85 de hectare de vie veche pe rod la care se adauga alte 12 hectare de plantatii noi. In spatiile special amenajate, utilaje moderne din Italia desfasoara intregul proces de obtinere a vinului imbuteliind 2.500 de sticle pe ora. Soiurile albe, seci, din gama premium de lux cultivate sunt: Riesling, Feteasca alba, Muscat Ottonel, Sauvignon blanc, iar soiurile rosii seci sunt din gamele Merlot, Cabernet Sauvignon, Feteasca Neagra, Burgund Mare.

Anul 2008 a adus primele recunoasteri interne si internationale: Sauvignon Blanc 2006 si cel din 2007 obtinand medalia de aur la Concursul International de Vinuri Bucuresti 2008, iar Feteasca alba 2007 cucerind aceeasi medalie la Concursul Vin Vest 2008.

Domeniile Brancovenesti sunt puse in valoare si de societatea Videlmar SA care a luat fiinta in urma cu mai mult de 50 de ani, iar incepand din anul 2004 este parte a grupului Tender. Productia de struguri rosii se cifreaza la 7.000 kilograme la hectar, iar cea de struguri albi la 10.000 kilograme la hectar. Societatea are o capacitate record de prelucrare de 600 tone in 24 de ore. Zona beneficiaza de un sol brun-roscat de padure, bogat in oxid de fier si argila, propice cultivarii soiurilor de struguri rosii.

Situata tot in podgoria Dealu Mare, Valea Calugareasca este una din stravechile podgorii ale Romaniei. Intreaga productie de struguri pentru vin este prelucrata in combinatul de vinificatie Rovit SA, care dispune de linii moderne de prelucrare a strugurilor. Productia de vin obtinuta este alcatuita dintr-o gama bogata de vinuri rosii de calitate superioara din soiurile: Cabernet Saugvinon, Merlot, Pinot Noir, Feteasca neagra, iar gama de vinuri albe cuprinde Riesling Dealu Mare, Feteasca Alba, Pinot Gris, Saugvinon, etc.

Sursa: Incursiune in istorie pe Drumul Vinului din judetul Prahova


Drumul Vinului in judetul Prahova este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Valea Prahovei, obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratati daca va aflati in apropiere.

Ti-ar placea sa vizitezi Drumul Vinului in judetul Prahova ? Daca da, alege una dintre vilele sau pensiunile care au oferte de cazare Filipestii de Padure

Coordonate GPS: 45.002316,25.750208




Vezi si alte obiective turistice din Filipestii de Padure

Biserica Filipestii de Padure este un adevarat monument de arhitectura al secolului XVII, construit in 1688, de catre Balasa si Matei Cantacuzino si fiul Toma Spatarul Cantacuzino. Inaltata sub hramul


Materialele postate pe acest site apartin autorilor si se afla sub protectia Legii Dreptului de Autor. Preluarea lor se poate face doar cu acordul scris al autorului si cu citarea sursei cu link activ catre acest site.

© 2004 - 2024 SC InfoTurism Media SRL. Toate drepturile rezervate.
Infopensiuni.ro va ofera pensiuni si vile din toate zonele turistice, oferte speciale, rezervari online.
Termenii si conditiile de utilizare | Politica de Confidentialitate | Politica de Cookie-uri | Legislatie | Contact  | Harta site