Apasati pe imagini pentru vizualizare
Saua Golici (Muntele Coza) - paraul Mioarele - paraul Alunu - comuna Barsesti (430 metri), judetul Vrancea
Traseul leaga extremitatea vestica a Masivului Coza si valea Mioarele iar marcajul este aplicat numai pe poteci. Traseul incepe din curmatura adanca a Cozei (punctul Golici), poteca strabatand etajul de conifere al padurii, apoi pe cel de amestec. Se ajunge la Cascada din Horn, se merge pe drumul forestier de unde incepe paraul Coza, apoi se ajunge la cabana Mioarele, la brigada Alunu (la confluenta Coza-Alunu) si dupa o serie de serpentine se ajunge la cantonul silvic Fundatura.
Se coboara pe drumul comunal 84, de pe Dealul Pietricele apoi pe platoul de culme al Dealului Dumbrava, aflat intre vaile Putna si Leadova. Se trece pe langa un izvor captat si se ajunge in DN 2D, in comuna Barsesti.
Marcaj: punct galben, numai in tronsonul Golici - paraul Mioarele; aproximativ 30 km drum forestier continuat cu DC 84, nemarcate.
Durata traseu: 1 ora pe marcaj, 6 ore pe drum.
Sursa
Traseul Saua Golici (Muntele Coza) - paraul Mioarele - comuna Barsesti este unul dintre cele mai importante obiective turistice din
Moldova, obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratati daca va aflati in
apropiere.
Ti-ar placea sa vizitezi
Traseul Saua Golici (Muntele Coza) - paraul Mioarele - comuna Barsesti
? Daca da, alege una dintre vilele sau pensiunile care au oferte de
cazare Tulnici
Coordonate GPS: 45.918736,26.668782
Rezervatia naturala Stramtura Coza se afla in comuna Tulnici, judetul Vrancea si este rezervatie de tip geomorfologic si peisagistic.
Structura geologica complexa, falierea stratelor si eroziunea de
Motelul Cascada Putnei (550 metri) – Valea Tisitei – paraul Cristianul Mic – Saua Geamana (1496 metri, Muntele Coza), judetul Vrancea
Prima jumatate a traseului montan strabate cea mai interesa
Rezervatia Naturala Rapa Rosie este situata pe un sector al versantului drept al Putnei, in aval de confluenta cu Paraul Coza, in apropierea satului Coza, comuna Tulnici.
Pe o suprafata de 49,6 ha, r
Poiana Sindrilita (1520 metri) – Valea Zabaluta (1300 metri) – Mardanu (1520 metri) varful Lacauti (1777 metri)
Traseul se desfasoara pe extremitatea nord-vestica a Culmii Paisele pe langa lizier
Biserica de lemn Sfantul Ioan Botezatorul din Coza, judetul Vrancea a fost ridicata in anul 1873 de catre localnici si este considerata monument istoric.
Biserica are o temelie din piatra de rau, iar
Materialele postate pe acest site apartin autorilor si se afla sub protectia Legii Dreptului de Autor.
Preluarea lor se poate face doar cu acordul scris al autorului si cu citarea sursei cu link activ catre
acest site.